“Premiul Doliu Naţional” sau acoperirea răspunderii autorităţilor
02.11.2015 00:00
Celei mai recente tragedii care a impresionat România i s-a “acordat” doliu naţional. Astfel, din nou au fost etalate obligaţiile autorităţilor şi cetăţenilor români impuse pentru trei zile de tristeţe colectivă. Dar despre condiţiile în care se “dă” un doliu naţional nu spune nimeni nimic? Care este numărul minim de morţi care ar trebui să existe într-o tragedie pentru ca nefericitului incident să i se acorde doliu naţional? Şi ce situaţii pot fi considerate potrivite pentru o asemenea “distincţie”?
Înaintea dramei din clubul bucureştean Colectiv, cu cel puţin 30 de decedaţi la activ în fatidica seară de 30 noiembrie, România a mai fost în doliu naţional. După accidentul din Muntenegru, soldat cu moartea a 19 români.
Cinicii au remarcat că victimele nu au murit în timp ce munceau pentru “patrie şi popor”, săpând într-o mină sau la vreun tunel pe sub Dunăre ori încercând să descopere ceva în folosul umanităţii. Şi nici nu şi-au pierdut viaţa în urma unui atentat terorist. Cu atât mai puţin au căzut “la datorie” bieţii excursionişti din Muntenegru, care mergeau fericiţi în vacanţă.
Cu ce este mai prejos muncitorul român care-şi pierde viaţa săpând un şanţ neconsolidat sau cetăţeanul mort în casa racordată la sistemul centralizat falimentar, mai rău ca pe vremea regimului acuzat de genocid? Ori cei care mor pe drumurile patriei, în accidente provocate în special de infrastructura de nivel african? Ei de ce nu merită doliu naţional?!
Or, autorităţile încearcă să ne închidă ochii cu câte un doliu naţional atunci când mai iese la iveală - în accidente cu prea mulţi morţi, care ar putea răscula masele - adevărata faţă a sistemului.
Cum a ajuns statul să împartă doliul naţional precum nişte premii? Nu avem toţi drepturi egale?! Mai multe citeşte pe Made in Galaţi